Explozie la sediul FMI din Paris, după ce o persoană a deschis un plic cu o petardă înăuntru

Explozie la sediul FMI din Paris, după ce o persoană a deschis un plic cu o petardă înăuntru

Potrivit primelor elemente ale anchetei, o petardă ar fi la originea exploziei, au precizat sursele.

Asistenta, care a deschis plicul în jurul orei locale 11.30 (12.30, ora României), prezintă „câteva arsuri”, potrivit unei surse din cadrul Poliției.

Mai multe persoane au fost evacuate ca măsură de precauție, au mai precizat sursele. Ancheta a fost încredințată Poliției judiciare pariziene.

Un colet care conținea un dispozitiv exploziv a fost primit miercuri, prin poștă, la sediul Ministerului german de Finanțe, fiind destinat ministrului german al Finanțelor, Wolfgang Schäuble, anunță surse citate de presa germană. Acesta a fost expediat din Grecia, potrivit unei surse din cadrul Poliției elene și a fost observat de un angajat al biroului de sortare a corespondenței de la Ministerul german de Finanțe în jurul orei 10.00 (11.00, ora României). Poliția a anunțat că numele expeditorului trecut pe colet este cel al unui politician conservator de rang înalt, Adonis Georgiadis, vicepreședinte al partidului Noua Democrație.

François Hollande: Ne aflăm în fața unui atentat

Președintele Franței,François Hollande, a reacționat rapid la incidentul în urma căruia o persoană a fost rănită la sediul FMI din Franța, declarând că situația poate fi considerată un „atentat”.

„Ne aflăm în fața unui atentat. Nu există un alt cuvânt care ar putea fi folosit în raport cu un colet-capcană”, a spus liderul Franței. La rândul, său, președintele FMI,Christine Lagarde, a condamnat această situație ca pe un „act de violență”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×